poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2789 .



pacientul unui veac muribund
poezie [ ]
prietenilor mei Colecţia: Poezii din tara lui elian

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elian ]

2007-02-10  |     | 



nu știu cine aprinde acum luminile orașului
doar trec uneori pe străzi cu umerii aduși înainte
sunt ca și voi pacientul unui veac muribund

port asupra mea toată rănile sângerânde
înscrise în certificatele de naștere ale prietenilor mei
oamenii aceștia dezrădăcinați
plecați în lungi călătorii
pe mări fără nume pe vaste întinderi fără orizonturi
înroșite de literele scrise cu neputința sfielnică a scribilor
prea tineri pentru vremea de mâine
prea bătrâni pentru timpul de astăzi

când tac nu știu cum se face dar toți mă aud
mă întorc de fiecare dată printre cuvintele lor
mă dăruiesc lumii cu aceeași incertitudine
ca întotdeauna
nu tremură pasul nu pregetă gândul

castelul meu nu este din lumea aceasta
el are ziduri transparente
ferestre cu vedere spre porți încuiate cu 7 lacăte
pâinea mea este din cenușă din praf de drum și piatră nescrisă
în apa fântânilor mele cerul are întotdeauna culoarea distanțelor
străbătute îndelung răbdător

prietenii mei sunt arși de lumina lunii
ei poartă mereu stigmatul cuvintelor
prin înserări fără teamă
inimile lor uriașe strălucesc prin nopți sălbatice
doar pentru mine
ele îmi luminează mereu drumul spre munți
atunci când mai singură decât blândețea însăși
cobor adânc spre neputințele mele

ne-am trădat sufletul și propria viață
cântecele noastre mor uneori
înainte de a se naște
am rupt lanțuri și am fugit mereu spre partea nevăzută a lumii
atunci pentru ce mă întreb
orașele noastre pe care ni le-am dorit
pentru care am sângerat întreg și fără prihană
cu vârstele noastre cu tot
au luminile stinse
nu mai suntem noi cei care aprindem luminile
ne scurgem încet dar sigur
spre uitare
și moarte

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!