Îmi scutur mâinile
Și totuși iar prind praf între degete
Mă uit la ele
Și văd cum înflorește cenușa păsării între palmele mele
Câteva pene stau între gratii prinse în amintiri
Iar ușița coliviei scârțâie.
Nu mai îmi e teamă
Că va zbura pasărea din colivia sufletului meu
Dacă o va găsi deschisă.
Aș vrea să fim împreună
Să mă ridici în brațe
Ca să ating cenușa luată de vânt...
Pasărea zboară tot către cer.