...Și-a mai trecut o zi și-un pic
Peste orașul ăsta-n care
Nu se întîmplă nimic...
Și tu te duci -
Împovărat de gînduri sumbre
Și fără de-orizont -
Scuzîndu-te naiv,
Pierzîndu-te prin umbre...

(...)
Și-au mai trecut vreo două veacuri
De cînd mi-am spus
Că o iubire n-are rost
Să o trăiești prea mult
Căci te distruge - și te-ai dus,
Rămîi blazat, amar și-anost
Ca o durere de demult...

Mai trece-o zi-n orașul trist
Și tu nu ești...
De fapt, cred că nici nu exiști;
Te-am inventat doar ca să-ajungi
Singurătatea să-mi alungi...

Dar TU - fărîmă de destin -
Te-ai furișat, hoț și meschin,
Dorul să-mi furi,
Să-mi lași din inimă frînturi...

Și va mai trece și o noapte-n
Orașul meu alambicat
În care niciodată
Nimic concret nu s-a-ntîmplat...
Și-așa că poate chiar și noi
Vom trece ca doi efemeri
Și ne vom întîlni
În drum spre judecata cea de ieri...