Stofă de postmodern

Cred în ceasuri ce sunt făcute din lut,
În nasturii ce-mi prind haina
Din piele de cal. Bate mai tare clipa
Când nu-mi înțeleg potcoava,
Când mii de ciorchine ascund în ele
Unghia ce-mi tace, a nopții mireasmă.

Dragostea îmi vrea setea din pașii ce nu bocesc a vomă
Și îi dau să guste puțin din cupa ce-mi ține încercarea.
Doar caii, mai vor și ei degetele de iarbă hrănitoare,
Bucuroși să-mi fie și cioburi pieii mele de lut.

Eu mai chem mii de femei, cerându-le sânii
Dându-le promisiuni înmuiate de vin și cerneală
Și mai chem mii de priviri
Pe care să le latre câinii… cu colaci în coadă.

Nu mai simt greutatea moliciunii mele
Nici haina grea pe care caii o nechează-n tropot;
Pielea-mi zbârcită se face carte
Lăsând ceasuri să citească din pagina-mi ruginie.

Decorul e palton, aici în cavou,
Și cavoul e palton, aici în decor,
Ca un regizor ce și-a pierdut romanul…