Penitența vieții mele
Este ca-n suflet să-mi presar lacrimi
Venite din amintirea mâinilor tale, Mamă-
Tremurânde...
Din sărutul tău, Soră-
Plin de înțelesuri...
Din privirea tainică și rece, Tată-
Plină de iubire...
Din calde vorbe, tu, Prietenă-
Mă gâtui... de lacrimi
Și presar pe pleoape
Trista-nceată lacrimă adâncă.

Mă-mbăt cu-o mare de tristețe,
Dar omenirii nu-i e dat s-o vadă,
Căci nu mă prinde
Masca îmbălsămării-
Sunt clovnul trist
Ce giumbușlucuri face
Spre râsul tuturora
Și-arena se desfată!
În timp ce el își plânge-n suflet
Tristele tocmeli cu viața,
Căci râsul din bojoci
Își cere penitența
Și lacrimi ce purifică
Rezolvă...

La Marea Întâlnire
Voi ști, Tu, Doamne
Să-ți răspund:
Ajunge!
Ca să mă treci abia atunci
Pe lista fericirii...