Pășesc în interiorul meu cu teamă,
Mi-e teamă că n-o să mai găsesc nimic...
Treaptă cu treaptă, tot mai adânc în suflet
Până când aud pustiul șuierând a durere,
Durerea se pierde în labirintul din mine…
Labirintul se contopește cu durerea.
Și totusi, trebuia să mai fie ceva,
Ceva care nu mai e de mult...
Caut cu disperare, însă nu știu ce caut
Cobor, mă afund în mâlul din suflet,
Știu că nu voi mai putea ieși niciodată,
Nu îmi pasă...Vreau să știu ce am pierdut.
Văd o gaură abisală, acolo era inima...
Nu a mai rămas decât inifinitul...
Tu mi-ai furat-o, sau... ți-am dăruit-o eu?
Nu mai țin minte... vreau să mă arunc,
Să mă înec în infinitul meu, să umplu abisul,
Să țip la tăcere cu tăcere, să fac pustiul să tacă...
Însă, nu știu ce rost are, nu știu ce rost am.
Tu nu mai ești... iar eu sunt 'niciunde' fără tine.