Un ospãt de prieteni

Iatã-ne cu paharele în mâini,ocrotindu-le ca mici refugii de cristal
Cu zâmbetul mascat pe figurã,surprinsi de linistea rãsãritã din neant
Si ceva din noi ne facem sã ne simtim strãini si reci

Am stat împreunã la masa vietii si ne-am ospãtat împreunã împãrtind bucatele
Cu hohote grozave din care izbucnea viata si pofta strasnicã cu care o simteam
Ne-am privit în ochi,intrând fãrã voie în grãdina sufletului nostru
Dupã care am stat unul lângã altul,ascultând timpul ce trecea linistit
Si nu ne-am spus nimic
Si acum este momentul în care ne pare rãu pentru tãcerea aceea...

Sã ne rugãm împreunã ca aceea tãcere sã nu devinã o mare calmã de substantã
În care suntem împinsi în derivã de valuri monotone si egale
Putem privi cerul si soarele si putem spera la ziua de mâine cu mândrie
Pentru cã întotdeauna când ne vom aduce aminte de trecut,vom zâmbi rãsfãtati
Ca niste copii bucurându-se total de fericirea clipei suspendate în timp
Si stim cã nu vom uita si stim cã orice s-ar întâmpla,trecutul este în noi
Ca o carte