Prima zi

E prima zi
Incearca sa traiasca
E sus pe o piatra
Si priveste in jos.
E prima zi de viata
Si totu-i pe dos.
Face un pas spre o lume de poveste
Unde cerul e cald si ploaia vesteste
Dar se trezeste.
E trist sa vada cum totul se duce,
Ca viata e trista
Si moartea e dulce.
Si se urca pe-un deal sa vada asfintitul
Si se urca-ntr-un copac sa spere la nemurire
Si totu-i distrus dar nimeni nu stie.
Adoarme pe-o creanga sus catre stele,
Inchide ochii, se vede in ele.
Se pierde cu gandul in suflet, in sine,
Stie sa viseze caci pana maine e bine.

A 2-a zi

Totul e simplu si totul e mic
E viata traita fara rost, fara chip.
Dar totu-i lumina si har si betie
Cu apa sfintita si salcie vie
Si picura ploaie si praful din mana
Se pierde in timp in stil de minciuna
Si totul invie din praf si nimic,
Nimic nu conteaza, totul a murit.

Invata sa creada ca poate sa tina
Ochii inchisi si sa vada lumina.
Toti viseaza cu ochii deschisi
Ca pot sa ajunga sa fie.
Degeaba sta sa scrie, sa puna pe hartie
Ca nimeni nu stie.

A 3-a zi

E a treia zi in care
Nu are de mancare,
Nu stie de foame
Nu stie de sete,
Nu are regrete.
E ca de obicei, nu are lumina,
Stie sa cheme si vine cand il striga.
Apare din senin strigand spre lumina.
Nu vreau aici.
Ieri a omorat cu trupul, azi traieste cu gandul.
Omoara prostie ca prostul din colt
Si uita de vise si uita de tot.
Se pierde si uita ca totu-i o gluma
Si o ia in serios, nu spera, va trece,
Si prinde iar viata si totul e rece.

A 4-a zi

E prea tarziu sa spere. Nu stie,
E chiar foarte devreme.
El iubeste si totul se schimba,
Cuvintele-i raman prinse de limba
E mult prea departe, nu vrea sa revina
Caci totul in jur amplifica raul si stie
(se pierde-n sarut); sarutu-i iubire.
Se-ascunde pe-un nor cautand fericire.
Dar e singur spre cer caci doar el vrea sa stie
Ce-nseamna sa mori, sa mori din prostie.
Se pierde cu gandul adanc in sentimente
Si pierde tot ce-a iubit si n-are regrete
Si moare si se trezeste
Si plange incet, lacrimi, suspina,
Caci tot ce-a pierdut vrea sa revina.

A 5-a zi

E timpul sa vada dincolo de betie
Ce nimeni nu poate dar el vrea sa stie,
Ce toti incearca sa ascunda-n nestiinta,
El vrea sa stie daca-i cu putinta.
Totul doare, totul se resimte,
Totul in jur, mai aproape de morminte.
Ce rost sa ai minte daca uiti sa iubesti?
Nu poti fi iubit deci nu vrei sa traiesti.
E timpul sa vada dincolo de ce-a facut
Si face un pas si brusc a cazut
Si cauta tot ce-a pierdut, cum o fiinta
A putut sa-l iubeasca dar nu mai ii cu putinta.

A 6-a zi

Si sta si asteapta,
Asteapta, ezita.
Ii e frica.
Ar face ca totul sa para mai viu
Dar e a sasea zi si e mult prea tarziu.
Iubeste cu mintea dar nimeni nu-l simte,
Se pierde in vis si n-are cuvinte,
N-are sa treaca de nori si de ploaie,
In ploaie s-ascunde si cere iertare.
Lui Dumnezeu.
S-apropie norul de praf si prostie
Si el nu vrea sa mai fie.
In orice moment, orice clipa e buna,
Dar ezita mereu si iar e furtuna.

A 7-a zi

E-n speranta ca noaptea va fi nesfarsita,
Iubire de noapte, rece si ranita.
E dorinta de a sta ascuns in tacere.
Ochii-s inchisi si lumina e moarta,
Sufletul prea viu sa dispere
Si lumea prea multa s-o vada pe toata
Si spera la stele si lumea e moarta.
Ar vrea sa se-ntoarca, poate altadata.
Acum vrea mai mult, vrea sus, vrea la stele,
Rasufla incet, moare in tacere,
Ochii-s inchisi, viseaza si cere.

A 8-a zi

Nimeni nu-l trezeste. Se lasa sa moara.
Timpul trece dar ii tot o povara.
E prins intr-un vis, si el, si cu ceasul,
Si cu toti se tine de mana
Si trece campii si peste cuvinte,
El nu mai vrea sa se minta.

E prins pe loc si n-are motive
Sa stea sa raspunda la cine il cere.
Fuge de tot, de toti ce-l mananca,
Fuge spre unde simte putere,
E nou pentru el, e nou pentru toti,
Puterea de-a sta ascuns in tacere,
Unde tu sa ai tot, nimeni sa nu spere,
Unde tu sa fi singur, departe de stele.
Pierde tot ce-a avut si intra-n cadere.
O alta fata o alta vedere.
Mai mult pentru toti cei ce vor sa il simta,
Mai mult de trait, o viata mai mica.
E inger perfect distrus de vointa,
Cu cerul prea sus si pamantu-n nefiinta.

A 9-a zi

E ziua in care focul nu se stinge,
Cutitul in rana mai rau se infinge.
El cauta focul si apa cel stinge.
El cauta inima si ochi ce sa para
Ca vor sa planga dar brusc sa dispara.
Stie ca viata-i atrage spre sine
Rauri de foc si apa de gura
Si crede ca singur poate distinge
Cate degete are la mana
Sau daca inima vrea sa ramana.
Suflet distrus, inima nebuna.

Uita cum s-a nascut,
Curand(stie) moare.
Iubire doreste, primeste o floare;
O privire-n apus si totul dispare.
E mult prea departe, departe de Soare.

A 10-a zi

S-ascunde unde lumea nu vrea sa mai fie,
Sa fie singur, distant, prea sus de prostie,
Prea multe obsesii si nici o traire,
Prea multe in cap dar putine afara
Si crede ca totu-i facut doar sa para.
Dispare in ceata, s-ascunde-n noroi,
Nimeni nu-l vede dar urmele-s noi.
Lumina dispare, toti se simt ca-n morminte.
N-are timp sa-i asculte,
N-are chef de cuvinte.
Departe-a ajuns si sufletu-i prinde
Foc din priviri si lacrimi, apa fierbinte.
Prea mult dezamagit, a crezut in prea multe,
Mereu aruncat, ridicat de oriunde.
E singur pe drum, in fata doar iubire
Si spera acum si inima-i stie.
Uita de sine, uita de vis,
Traieste-n iubire tot ce si-a promis.
Prea multa iubire si har si dorinta,
Ochi prea putini pentru o singura fiinta.

A 11-a zi

Intra in rau unde apa e dulce
Nimeni nu-l cunoaste, el stie,
Se duce.
E mult prea adanc sa-si simta piciorul,
E putin cam pustiu ca sa mai duca dorul.
Ora trece incet, norii s-aduna,
Umbra putina, vremea e buna,
Surasul prea tandru, privirea-n cadere,
S-ar duce la fund dar nu il prea vede.
I-e frica sa piarda lumina din stele.

A 12-a zi

A venit ora, e timpul s-ajunga,
Norii-ncetasera de mult sa mai plange.
Stelele-l cheama cu multa inversunare
Sa fie, sa simta pe-o alta carare.
Vise pierdute, prea multe regrete,
Cautandu-si iubirea in sentimente,
Vrand sa treaca de-un prea mare perete,
Cauta pace, gaseste iubire,
Cerul i-e martor, sarutul sfintire,
Sarutu-i prea tandru, clipa nemurire.
Si uita iar totul, dorinta e vie.
Nu poate sa vada, nu stie cum s-a dus,
El nu ii de vina, prea mult a durut.
Totul in jur distruge lumina.
A ales intuneric, nu vrea sa mai vina,
Si plange prea crunt,
Sufletul distrus, ramas fara mila.
E inger perfect cui vrea sa-l vada.
Cerul prea aproape, stele prea departe,
Suflete reci cu prea multe fete
Il fac sa se simta prea dat la o parte.
Uita de tot caci totul e rece.
Ganduri prea distante,
Cerinte prea multe
Pentru cei fara suflet si inimi prea culte.
Alege sa moara departe de tot
Unde inima-i calda si sufletul foc.

E ultima zi de viata, incearca sa moara
E sus pe o piatra
Si priveste in jos,
Tot ce-a iubit si tot ce-i frumos
E-n inima, suflet, frumos o sa fie,
El stie,
A fost neinteles dar n-o sa mai fie.
Se urca-n copac, vise prea placute,
Prea multe dorinte-n lucruri prea marunte.
Crengile-l cheama usor spre nemurire,
Stelele-i arata ce-nseamna iubire.
Nimeni nu-l mai stie, tot raul dispare,
Toata prostia dispare in zare.
Timpul a trecut dar nu vrea sa-l resimta,
Acum e prea frumos ca lumea sa-l mai minta.
Se pierde in ceata, ii departe de stele,
E mult prea dulce – frumoase mistere.
E mult prea departe sa simta traire
Si moare incet si intra-n iubire.
Inchis intre rele si prea mult venin,
Ochii se pierd cautand catre zare
In moartea mult prea ravnita gaseste iertare.
In suflet se schimba, inima-i rece,
Nu vrea sa-nteleaga nici ce se petrece.
Nu vrea sa ma simta nici cald, nici iubire,
In lacrimi se pleaca fara de stire.
Lumina-i idee, noaptea – o fiinta,
Rasuflari in tacere, incercari de cainta.
Prea mandru-i ca-n suflet sa-ncerce tacere,
Prea jos, idealurile-i par mult prea grele.
Departe-i acum, putin regretat,
Traise in somn si tacere,
Dar totu-i departe si dulce-i acum
Departe de tot ce-a iubit si ce-a vrut sa spere.