metamorfoze stranii ma urca, ma coboara
ma joc cu mintea mea, si nu ma indoiesc,
ca visul asta sadic trebuie sa moara,
pentru ca-i nefiresc.

ma cearta mana dreapta ca ti-am vandut potirul
ideilor de geniu, cu scop paleativ
ma uit la ea cum tipa, si ma trezesc martirul
unui vacarm de lacrimi, asa fara motiv

tu sorbi veninul rece, si minti seninul scancet,
al unui dor legitim, de crezuri de moment.
ma scuipa printre vorbe, trecutul tau cu-n ranjet,
revendicandu-si dreptul de prezent.

se pierde intelesul cuvintelor bolande
printre iubiti de-o zi, de-un an, de-o clipa.
dispare infiorarea unirii sangerande...
uitarea se-nfiripa...

melanjul metaforic cu iz de mana stanga
mai staruie-n ideea unor porniri selecte
iubirea mea de tine incepe sa se franga
sub crancena apasare a unei maini prea drepte

deplang mormantul zilnic al timpului ce trece
caci sufletul ranit isi pregateste fuga,
din templul tau inselator si rece,
el te-a iubit cu dreapta.... tu l-ai mintit cu stanga.