mâna, îmi lunecă încet pe lângă trupul obosit, cealaltă -
sprijinind o falcă peste care se varsă un cap mustind electric -
amorțită,
o funie de fum șerpuind înaintea ochilor
un miros greu, de sulf și lumina din ce în ce mai puțină
stins

ca și speranța
lume, încotro? Am văzut
am văzut, un fluviu de suflete, luminițe abea pâlpâind
curgând păstos pe un drum în sus, în întâmpinarea absolutului :
copii morți în războaie

ca și speranța
lume,
încotro?

am văzut convoiul văduvelor, plutea într-o liniște stranie,
împietrita durere, chircite mâini de muncă și de neputință
lipsite de ultima fluturare de adio, bărbații le sunt morți în iaduri departe
în ochi cu mirare și spaimă că moartea e sâmbure ascuns în noi de la naștere
ca și speranța