Prea mulți nori s-au adunat,
așa,dintr-o dată.
Unde-i acum ploaia?
Să stoarcă ea răspunsurile
sau,poate,să scoată la suprafață
acele adevăruri incontestabile,
precum că:voința stă în om
și în frumusețea fiecărei clipe de viață,
din cele trăite,
doar atunci când nu închizi ochii,
îți ascunzi întreg capul în nisip,
neîncrezător în ceea ce ești.

Dacă îți spui "Nu merit!"
si închizi ușa în nas speranței,
atunci ai pus punct.

Da...
E soare,afară.
Și ce dacă!
Îmi pun ochelarii și văd totul întunecat.
Am uitat să cred în mine,
s-a terminat cu visele,cu iluziile,
am devenit sarcastic și crud,
începând cu mine insămi.

Mi-ar fi greu să trag linie,să accept,
să devin paralel cu tot ce mi-a fost drag...odată.
Dar,renunțarea este atât de luminoasă,
văzută de la celălalt capăt al tunelului.
Ajung îndată la ea,
mai am doar câteva becuri neînsemnate
...de stins.
Prietenia,
Compasiunea,
Dragostea.
Pe ultimul îl voi scoate cu tot cu cablul de alimentare.
Puțină economie,domnule!
Cât să mai faci abstracție de criza mondială,
pentru niște sentimente proscrise,
...de mult.