dacă am sta doar noi doi într-o cutie-a singurătății
doar tu și eu rupți de irealitatea care poate fi uneori lumea
oamenii ăștia din jurul nostru din jurul altora
din împrejurimile atâtor insule ale singurătății închegate într-un el și-o ea
dacă am da la o parte ca pe-o perdea zumzăitoare amalgamul ăsta uman
și
tu și eu ne-am fi unul celuilalt suficiență absolută
într-o cutie-a singurătății
noi doi și golul pulsând împrejur
ca un chaos grecesc de unde așteaptă să iasă materia ființa timpul
și alte tărășenii închipuite de noi
dacă doar ochii noștri s-ar privi câte o viață pentru fiecare
doar viața celuilalt privită și de atunci de la imersiunea în cutia aceea fecundă a singurătății
nicio altă viață să nu ne mai vadă ochii palmele noastre prelinse pe realitate
dacă numai viețile noastre ar exista undeva agățate una de alta
umplute fiecare doar cu cealaltă
cât de mult ne-am trăi
nimfa mea după care gândurile se scurg moleșite și lungi