Doi necunoscuți,
Două ființe,
Două inimi
Ce își poartă în tăcere singurătatea
Se întâlnesc pe marginea
Unei romantice borduri,
Într-o zi ploioasă.
Un loc fără nici o importanță.

Dar ce mai înseamnă ceva
Cand aștepți
Secundă cu secundă,
Picătură cu picatură,
Să se scurgă timpul
Și să îți faci loc cu nepăsare
Printre miile de umbrele
Ferite de ploaie ?

Două inimi,
O singură speranță
Și o privire ce își face loc
Printre picături.

Paradoxal spus o privire.
De fapt ... două priviri
Ce exprimă
Aceeași rugăminte de produs
Din supermarket
Pe jumătate expirat,
Ce așteaptă să fie luat
De un miop.

O privire ce durează
Îndeajuns de mult
Ca să concentreze
Ce înseamnă a fi.
Dar prea puțin
Pentru a nu se rătăci
Printre pălăriile umbrelelor
Ce se plimbă pe trotuar.

Visul împletit din apă
Se destramă,
La fel ca Sisif
Începi de la capăt.

Tristețe în valuri,
Viață pustie,
Tristețe veșnică,
Melancolie.