Te chem acum iubito din neguri ancestrale
Te chem cu-nfrigurare, dar nu vrei să-mi răspunzi
Știu c-ai plecat departe, dincolo de-australe
Tăcute aurore în care te scufunzi.
Am plâns destul cu pumnii închiși a neputință
Am plâns cu lacrimi grele, cu hohote păgâne
Te simt că ești acolo în propria-mi ființă
Deși nu pot o clipă să strig: de ce Stăpâne
Ai dus-o așa departe și nu mi-o lași aici
Să înfloresc la pieptu-i de flori și licurici.
Nu știu s-ajung în mine, nu văd nicio cărare
Nu știu cine sunt astăzi sau cine-am fost eu, ieri
Te rog să-mi arăți calea spre cea care veghează
În inima mea prinsă în gheare lungi de leu.
O vreau dezlănțuită, o vreau furtuna însăși
O vreau strălucitoare, de-un orbitor ceresc
O vreau sămânță sfântă ce-n orice sărbătoare
Se-avântă nebunește chiar sus, în Empireu...

Lechința, 7 august 2008