S-a luminat, peste atingerile tale au tăcut
zorii; e o dimineață e un sărut pe pleoapă o
veșnicie la capătul genelor.
Se lasă liniștea, bătaia pulsului încă se spune
în venă; cade lin praful camerei peste noi
- porțile noi deschid locuri vechi- raiul tăiat
ca o plută, din aceeași daltă niciodată același
rumeguș. Îți sufli obrazul fin peste- poate
n-o să mai fie niciodată: eterul e o gură mare;
poți bate cu ea toți soldățeii de plumb.

Mă umflu în gândurile tale, rotund mă zbat
în pieptul tău- dimineața norii trec mai încet
cerul; măsoară geamul, liniile noastre goale.
E o lumină de care să te perii cu tălpile.
S-a luminat s-a luminat, e o cută în care noi
dormim cu ochii deschiși, din înțelepciunea
gustului pe care îl avem împreună: o harpă
un cântec un miez de coastă neîncepută.
Creștem din ea două perdele umflate în vânt,
una galbenă de dantelă, alta neagră de pânză.