Uniformele noastre s-au luat pe dos.
În cortegiul lor de ață mi se amintesc mi se aprind
nasturii de lumină- am pus întâiul deget pe ușă am
pus întâiul pumn pe blatul ei de tencuială și credeam
că ritmurile ei se iau mereu de la sfârșit către mijloc
- e destul de fals. Casa mea în paragină știe ce îmi
lipsește, deși i-am uitat deja forfota caldă, balustrada
de ghips și căpriorii cenușii sprijinindu-i șantierul
de lemn.

Uniformele noastre ne calculează drumul bun;
fiecare ghimpe din ochii noștri e o lamă de ascuțitoare
în pliurile ei strâmte. Pentru noi nu se mai pun pereți
falși că pentru noi piatra e cortegiul nostru de ață și
treptele noastre îs oamenii noștri drepți, piticii noștri
culturali, soldățeii grei cu care ne acoperim.
Treptele noastre îs moi ca felinarele din care se rescriu
olimpii hagii curbele noi ale felinelor micuțe.

Adică am fost, am curățat de obiecții școala; cu rândul
meu uns cu rândul meu uns și cu uniformele mele care
îmi tăiau în piet bretelele sub care lumea se înfășurase
din foarfecile ei tocite mai întâi să ridic spițele dure ale
somnului din care suntem făcuți.