Nostalgii

Inima-i ușoară și-a pierdut iluziile.
Corpul strălucește și-a lepădat grijile, așteptările.
În veșnicie dau timpul pietrei să devină om.

Lumina peste tot și-n toate, lumină.
Întunericul se diluează,
în curând va deveni doar amintire.
Sfârșitul dualitătii,
durerea transformării
acceptarea, înțelegerea, regăsirea
le vrei acum?
Hai vino cu mine, urmeaza-ți sufletul.
Ia calea intuiției a luminii din tine.
Doar să vrei să vezi...
Oprește-te o clipa și privește
ascultă, acceptă, înalță-te,
spirala evoluției te absoarbe.

Ciripit de păsărele în zori.
Luna plină, rotund argintie .
Apus de soare, plin de ardoare,
stins în departare, în zenit.
Toate aceste minunății vor deveni doar nostalgii.
În matricea mea s-au impregnat,
pe toate le-am trăit, le-am creat
cu iubire și lumină le-am așezat în mine.
Și veșnica întrebare ...CE VA URMA?