pari
un robot rușu în obraji
uneori,
îmbrățișând văduve încălțate-n bocanci din secolul trecut.

robot în pijamale de mătase
ai iesit pe ninsoare.
ți-au degerat degetele de la picioare,
dar inima nu
la vederea unei lumi acoperite de polen și durere.

singurătatea ți-e numele;
cu telecomanda aproape lipită de mănușile de metal.

robot beat,
fluturând steagul unei libertăți neclare
pe străzi îmbibate cu nebuni și drogați,
te surprind sărutând pământul țării ca un patriot cumsecade.

spre dimineața,
ai împărțit cupoane de pâine la toate casele unde seceta geme,
iar copii orfani te-au numit tată;
un tată ce și-a uitat inima lânga ochielarii de pe noptieră.

povestesc umanii ca
unde nu-i inimă, nu-i iubire;
unde nu-i iubire, e iad;
un iad în care nu există stăpân.

de unde pot lua autobuzul de întoarcere?