M-am pierdut într-un vârtej întunecat
stârnit de îndoială și așteptare.
Pasăre rătăcită este gândul meu neîmpăcat
care te caută prin univers cu disperare;
pe unde cutreieri idolul meu
de nu-mi auzi a sufletului disperată chemare
căci am ostenit să-l implor pe Dumnezeu
să te înveșmânteze ca pe o epavă, în uitare?
Fugi de mine, ori poate destinul
m-a pedepsit călăuzindu-mi neobosiții pași
pe un drum necunoscut pe care chinul
îi mână pe toți cu biciul, ca pe ocnași.
Mă întreb mereu cu ce am greșit
de ai fost atât de crudă și brutală
când de dragoste împins în cale ți-am ieșit
și am îngenunchiat cu inima cuprinsă de sfială?
Ai vrut cu adevărat să mă alungi
sau poate, în joacă, ai vrut să mă rănești?
mă întreb necontenit în nopțile lungi
când ca un prunc în suflet mi te cuibărești
și nu pot să te alung căci pari reală.
Te îmbrățișez îndurerat numai cu dorul
femeie demonică și fatală
ce mi-ai alungat liniștea și mi-ai frânt zborul;
indiferența ta, ca o armă letală,
a ucis în mine până și viitorul!