SINGUR


Cu giulgiu-mi stacojiu de obida vremii,
Petrec singuratic ușor, dar și greu,
Prigoana de zile răsfrânte-n bejenii,
Prin freamătul destinului meu.

Adun ici și colo boabe de melancolie,
Răscoapte la liman de arșiță autumnală,
Și le presor pe-o vatră de fericire târzie,
Ca licăr de rază în viața-mi banală.

Prin ploaia luminii opace, deșarte,
Departe privesc universul
Deschis ca o scoarță brodată de carte,
În care poeții lăsatu-și-au viersul.

Și-ncerc deslușirea ivirilor mele,
Din marea de umbră cu ropot suriu,
Și aflu ecoul pe pagini de stele,
Pierdut ca o clipă de veac azuriu.

Sub norii ce toarnă fără-ncetare,
De-asupra-mi sineală de șevalete,
Pășesc printre frunze, cu pasul agale,
Și gândul cu murmur duios, de sonete.

Sorbit de tărâmul celest cu pagode,
Urc povârnișuri de pribegiri,
Și las ca ofrandă nespuselor ode,
O tâmplă căruntă de amintiri.