poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1366 .



O noapte cu Dumnezeu
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vasilec ]

2008-04-02  |     | 



I

Amurgul se roșește
Până devine negru pur,
Tot universul bea din cupa morții,
Iese furul la pândă,
Bufnițele și liliecii
Împânzesc văzduhul.
Greieri poligloți,
Piane cu picioarele înfipte în mlaștini,
În diastola nopții
Pulsează vocea zădărniciei.

II

Asemeni pământului,
Ce nu-și poate vedea lumina
Așa stau eu cu spatele
La Lumina Ta,
Autoeclipsă, eclipsă de Dumnezeu.
Iartă-mă, Prăpastie supraluminoasă,
N-am ochi de acvilă
Să-ți privesc abisul de foc.

III

Știu Doamne,
Că ești autorul acestei fugi cosmice,
Dar cum te împaci cu disonanțele?
Ciuma bubonică, războaiele, lepra, roata, holera, rugul,
Sifilisul, cutremurele,
Auschwitz-ul, cancerele, nebunia.
De ce amesteci miliarde de bași
Cu sunetul firav al unui flaut crăpat?
De ce silești bemolii
Să sângereze pe portative,
Și notele să sughițe
Înecate în lacrimi,
De dragul unor armonii
Doar de urechea Ta deslușite?
Numai Tu scrii pentru contrabas
Cu pereți de cavou,
Pentru viori cu gât îndoliat
Și corzi de intestine bolnave.
Te întreb Elohime,
De ce îți place să creezi
În cheia MOR?

IV

În sanatoriul Tău cosmic
Roiesc ființe bipede
Contaminate cu virusul ființei.
E o rumoare macabră,
Ca o polcă bătută
În jurul unui sicriu.
Îngropăciune cu iz de carnaval
Și nimeni Doamne, nu plânge
În acest spital,
Doar strigăte de mulțumire
Se aud pe la colțuri.
O clinică, am spus,
De-ați înălța măcar o clinică
Să vindece viața...

V

Simt Infinitul în agonie
Strivit între coordonatele lui Cartesius,
Ca un râu curge cerneala din cifra unu,
Hematii albastre se desprind din azur,
Cancere rebele
Rod șiruri de ecuații
Și nihil negativum
Cu fălci negre
De aligator bătrân,
Aidoma unor vectori
Sătui de fizica neantului,
Mănâncă flămând
Din nimenea mea.


VI

Îndărătul cifrei zero,
Domnule Cantor,
Sunt tot atâtea imperii,
De minus transfiniți
Câte ai văzut tu
Între zero și plus infinit.
Clasa vidă
Este un pod
De sub ale cărui picioare adânci
Þâșnesc în două direcții,
Spre plus și minus infinit,
Cascade spumegânde de alefuri
Acolo se dă bătălia cea mare.
Invizibile lănci
Se rup de cuirase eonice,
Strategi heruvimici
Își dispută hărțile vârstei de fier.
Acolo, în acel punct,
Se odihnesc
Principii numerelor,
Acolo se ridică veșnic de la sine
Omega la puterea omega.

VII

Pământul este un cer însămânțat cu cruci.
În Ziua de Apoi
Cimitirele vor deveni constelații.

VIII

A trăi pentru a putrezi
În împărăția cârtițelor.
Iată pubisul lumii
Mâncat de șancru,
Cămașa poetului
Pătată cu sânge de înger,
Spitalul cu metafore înjunghiate
De mercenarii neantului.
Adânc Adâncit în Adâncurile Adâncimii,
Monadă cu ochiul atins de cataractă supralunară,
Mâinile Tale paralizate
De dirijor al orchestei ființei
În care moirele desfrânează cu însângerate harfe
Și gropari triști
Suflă în tube.
Tu, particulară elementară,
Stropește coapsele neființei
Cu sămânța luminii!

IX

Geniul este omul
Al cărui timp este
Fereastra Eternității.

X

Vreau să te sărut Elohime,
Dar Tu nu ai gură,
Nici obraji să Te mângâi.
Lasă-mă să-mi culc capul de lut
Pe lumina Ta,
Până când raze
Îmi vor crește în loc de păr,
Să smulg sărutări de tată
De pe buzele Tale
Mânjite cu palizi fotoni.

XI

Când plusul și minusul
Își vor cere iertare
Pentru adulter aritmetic,
Atunci sfera infinită
Își va comprima axa,
Lumina se va strânge,
Într-un punct inform,
Într-o particulă elementară
Cu trei homoiomeri
Care nu se vor mai împărți decât la ei înșiși.

XII

Doamne voi muri
Și nu va mai fi cine să-ți plângă angoasele
De dinaintea Creației.
La ce bun să iubești în afară,
Să-ți lungești brațele
Pentru a Te îmbrățișa
Cu mâinile noastre ?

XIII

Toți morții sunt nesimțiți
Pentru că nu se mai întorc
Să ne dea un semn.

XIV

Iată mijesc zorile,
Cerul ar trebui să plouă cu lacrimi
Și soarele să răsară
Cu mijlocul înfășurat
Într-o panglică neagră.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!