Iau pixul vechi în mână și notez grăbit, de nevoi, de tine, de mine și de noi;
Se conturează, timid, cifra doi.
Probabil Ea suntem Noi;
Poate că nu.Nu știu ce crezi tu.
Un doi are și nevoi, dar noi…
Noi vrem doar avantaje; zic eu.Tu?
Stiluri, versuri, temeri…nu știu…sau poate știu că se face târziu.
Pentru azi.
Dar mai scriu.Incă nu mă simt pustiu.
În jur nu-i liniște, și am și eu nevoi.
Care depind de alții.
La fel și eu.
Ști' ce-i mai greu?
Ca fericirea mea depinde de tine.
Unde ești? Știu! Dar nu contează.
Nu ești aici.
Poate într-o zi o să simți și tu așa.Și-atunci?
Un gând: n-ai vrea atunci să depinzi și tu de mine?
Vers alb.Enervant.Un fel de sete.
Nestinsă.
A mea de tine? Posibil.
Rânduri se umple, parcă degeaba.
Tu tot nu ești.
Aici. Liniște.
Am, nu-i ce-mi doresc.Poate așa e firesc,
Să vrei ce nu ai, să nu ai destul, să plângi când nu ai,
Și când ești, să nu văd. Aiurea. Prăpăd.