la tine, frumoasă țărână
prea greu îmi e să vin
prietenii trag de mantiile mele de poet
merg la spital să-mi facă operații și injecții
de parcă ar putea salva lumea cu mine.
în barul în care stau lumea se uită la cărțile mele
la cărțile mele de vizită și se uită cu teamă
vreo doi-trei mi-au adus de băut
la tine, frumoasa mea condamnare la moarte
îmi e imposibil să vin
- prietenii trag deja de cămașa aceea albă
pe care tu mi-ai dăruit-o într-un moment de extaz
la tine, fecundă mireasă
nu mă pot întoarce din șanțul mileniului
care iată, mă expulzează
și ochii altora vor urmări lasciva
unduire a șoldurilor tale acoperite de blugi
a venit vremea și plec – frumoasa mea, desfrânata mea
nu te voi aștepta ca alți risipitori pe lumea cealaltă

cum de eu și tu vom muri
și niciodată nu ne vom mai vedea?
sună cele două telefoane și iar mă trezesc năuc
între păsările Cerului
iată cum voi muri, frumoasa mea:
o pasăre mă va răstigni
atunci, desigur, femeia nu va mai avea sens
nici tu nu vei mai fi
iar eu, pasărea, pe sub pământ voi zbura.