Linistea mea
printre frunze traieste
din ea insasi,
ca un fel de trandafir
la un fel de butoniera.


E ceva vegetal in mainile mele.
Ar sta etern impotriva
soarelui.


E ceva in pamantul pe care calc
Ce-mi razbuna nevoia de tacere.
O umezeala, poate, infometata de pasi,
Ma inabuse pe mine, odata cu cuvintele mele.


Tot liniste numesc
implacabilul
din coborarea spre sine
si desfiintarea in pasi.