Nu te agita de gustul incomplet al dejunului:
focul încă arde portocalii scrumiere așezate către deschidere.
‘Măcar am putut sigila deducția plutonului către execuție.’
Mă doare. Mă înghite pleiada plumburilor cazanice,
distanța în care am putut măsura totul
- prin dejecțiile pehașelor en retard.

Nu te agita de gustul lui. Focul încă îl arde,
iubirea încă îi ridică fumul în clopotele exersate
de frânghii;
într-o clipă o să-ți arăt cum să bifezi în sonorul lor
postrandial, post-ante, acalmic, post-sonor:
de unde ai cules întunericul, cum ți-ai fragmentat
conștința în drepte lovituri de topor și ai ars în palme bulgării de scrum.

- Unde nu s-au dus liniștitele rumegușuri pe coșuri
din sus în jos. În jos.

Nu te agita de funicule abrevieri pe care le poți insinua
în găuri. Sunt frânte armături pe care odată te sprijineai
cu sângele cald.