Crâmpeie palidă, suptă-n obrajii rezemați de cumpăna plină;
se decojește și scurge în zemuri de culoarea afinei.

Poate orele în care nimeni n-avea să spună nimic,
poate mișcarea care avea să pună praf pe orzuri
- limita groasă a brațului despuiat de razele topite în plumburi moi.

Cerul albastru-potcoavele șterse- desenul curbat în liniile mohorului
- mai facem șotroane în cumpăne albastre,
- frământat ca făina cu apă;
focul deschis în poame, gâtul umezit în fânuri dulci.

Se lovesc de pulpele înalte ștreangurile putrede,
și ierburile amorțesc în dezordinea greblelor albastre.