M-am săturat să-mi fac omletă
De fiecare dată când nu-i nimic de mâncat acasă
Și dau muzica destul de tare ca să audă vecinii,
Pentru că vecinii... vecinii... sunt Oameni...

E lege: de mine se leagă de fiecare dată
Când merg pe stradă, Oameni...
Se leagă de cuvinte,
Ca niște curajoși...

Nu vreau să mă ajungă nimeni din urmă
Nu vreau să întâlnesc pe cineva înainte.
Îmi place drumul ăsta pustiit
De Oameni...

Când singur vreau negare, ca să o neg...
Caut să mă zdrobesc, de intensitîți,
De varietatea puterii,
E derutant: sunt Om făra bariere.

Ajungând bolnav după prea multă societate,
Cad scriind romane, descărcându-mă,
Ca o baterie ce nu trăiește,
Ci se încarcă și se descarcă.

Am fost de atâtea ori folosit,
Mi-e bolnav trupul, am obosit de dorințe...
Trăind de prea mult timp în intensitîți ajung nebun,
Visând la primele momente ale drogului...