Mi-am dat seama, că nu știu o mulțime de lucruri și vești
și totuși mulțumirea-mi nu scade deloc, mă întreb așadar,
ce relație intrinsecă există între mulțumire și ceea ce ești,
între pragmaticul timp, eficiență și cheltuirea lui în zadar?

Sunt cam prost, după canoanele impuse de mulți alții, unii
la fel ca și mine de-altfel, dar numiți unanim, arbitri ai vorbei,
sunt cam prost, recunosc, dar mă-ntreb de ce parte a lunii
stă informația și de ce parte a ei, apetisanta aromă a ciorbei.

Nici nu vreau mai multe să știu, să-mi frâng mintea cu stele,
mulțumirea-mi de prost, chiar, nu-mi încinge mintea degeaba,
trăiesc de azi pe mâine, făr’ a-mi prinde deloc minte-n atele,
teorii pentru cei ce doresc să afle veșnic cum mai stă treaba.

Lăsați-mi conștienta prostie din mine, să picure iarăși în mine,
așa vreau să fiu, nu-i un moft, sunt ciclic un prost și mi-e bine.