uneori și sufletele se electrocutează
și miros apoi a cer pârlit pe dinăuntru

fiecare umblet prin mine e o întruchipare a celuilalt
chipul lui mă obsedează până devin orfan de umbră
n-am scăpare decât dacă închid ochii și calc peste păsările lui tomozei
care cântă și cântă și cântă până se pierd în ele

se pregătesc stâlpii de înaltă tensiune
pentru încă un suflet boem

gândul că vrei să te înalți doar dintr-o impresie doare
aerului rar nu-i priesc desele incursiuni prin el
și se strânge pe gâtul meu aidoma unui arici încolțit sufocându-mă
spectre se nasc din priviri cu duiumul

încrustând sub atâtea carcase de zigzaguri
„nu atingeți firele chiar căzute la pâmânt
pericol de moarte prin electrocutare”
sufletele au paraxenii inverse
le ating din joacă în văzduh
când se întrec în zbor cu îngerii

sub pielea-mi arsă mirosul de bărbat devine
evanescent

mă rememorez