Parcă din nou se aude-o voce gravă :
Mai bine întoarce-te înapoi,
Căci se termină drumul, și amândoi
Veți vedea c-ajungeți la epavă.

E doar o casă părăsită de veacuri,
Printre sute de catarge ca-n film,
Mai vezi câte-o frunză de salcă sau ulm.
E o biserică înconjurată de lacuri...

În curtea casei nu găsești nimic divin,
Dar la intrare o coroană de crini,
Te-mbie cu mireasma rece că leșini.
Și-aștepți cu sete un pahar de vin.

De ce să cred c-aș mai găsi ce-am vrut,
În lacustra din visele mele?
Când dispăruse demult sub apele
Revărsate, ale unui nou început.

Sunt doi turiști dornici se pare,
Să cadă pradă ca toți din păcate,
Mirosului proaspăt de flori parfumate.
Din crudul abis al apei murdare.

Și intră ei din plin în mireasmă,
Mirajul de lemn plutitor murdar
Se scufundă și îmbrățișați dispar,
Odată cu lacustra fantasmă...