Simți și te simți
cald, viu și cu rost
ca-ntr-o dimineață în care
capeți un zâmbet
de la o măicuță bătrână
doar așa, pentru că ești
și oricât de siropos-ridicol îți pare
știi că tocmai ai fost iubită
de o măicuță necunoscută
ca într-o dimineață
în care îți spui că cerul
e doar o prelată planetară
și dacă te uiți mai atent
o să-i vezi în capătul osiei Carului Mic
(sau Carului Mare, alege ce vrei)
fermoarul
îl apuci de cursor, tragi încet, grijuliu
și desfaci bolta ca pe-un pepene verde
pârâind a copt
prin jumătatea de deschizătură
țâșnesc către alte ceruri
(habar n-ai ce culoare și dacă au fermoare)
toate visele lumii
de nici nu se știe câte veșnicii adunate
plus ale tale
iar aici rămân doar oameni
goi de vise
plini de ei
ca într-o dimineață în care
același bărbat intră pe ușă
la fel ca ieri protocolar
îți sărută mâna verbal
întrebându-te cum îți e
iar tu nu te grăbești să răspunzi
îți lași puțin timp să te bucuri
că de astă dată
chiar dacă el nu știe
ori poate chiar nu-i pasă
ți-e bine.