La noapte-am să mă duc
în locu-n care Ceru' o să mă vadă,
și-adapostit la umbra vechiului meu nuc,
am să mă-ntind în iarbă.
Voi privi aceeași boltă de-altădată...
dar ce-oi vedea pe cer la noapte,
va fi a noastră lume minunată,
și gândurile-mi se transformă-n șoapte:
Vede-voi oameni ce trăiesc
să-și vadă avuția
sau și mai rău: cei ce trudesc
să-obțină nemurirea!
vede-voi frați ce se omoară
pe-un petic de pământ,
dar fie-le țărâna usoară...
Nu știu ca tot sub el se duc?!

La noapte-am să mă duc
în locu-n care Ceru' o să mă vadă
și-am să mă urc în vârf de nuc
privind spre lumea-ntreagă!

Privind va arde-n gândul meu
o ultimă speranță precum focul:
Poate se-ndură Dumnezeu
să vie iar Potopul!
să vie acum și să ne ia,
s-aleagă grâul de neghină,
ș-apoi să facă ce o vrea!
...căci numai NOI suntem de vină!