Tot eu sunt, poezia mea…
Vino, vorbește cu mine!
Vino, sună-mă la telefon,
sună-mă la idee,
cântă-mă-ntr-un cuvânt,
Dar vino și iubește-mă,
Un pic…
Mi-e crunt de fiorul tău!

Vino, singura mea…
Vino, între fiecare accent de silabă!

Vino, pipăie-mi singurătatea cu degete sinsitre de idei!
Pipăie-mi culmile finite cu dezacorduri de chitară
Ca să fac din tot un concert pentru ploaie
Să mai îmi ude florile de mucegai crescute pe inimă
În cadavrul acesta de imperfect
Trezit strigoic în orice sens tras pe sfoară de mine
De mine, de mine, de mine

Și cât te pot chema!

Cu toate furtunile mele,
Cu toate egalurile mele,
Cu toate isteriile mele.

Trebuie să-ți fiu animal pentru pradă
Nimeni altcineva de pe stradă,
Din tramvaiul obosit de călători,
De pe zebra tocită sub picioare
Ce duce direct pe partea mea
Unde aștept idiotic să revii.
Cât să te mai aștept,
Iubirea viteții mele?
Cât să te mai provoc,
suspinul lumii mele?