Iată, vine seara și lucrurile întunecate devin și mai negre
Ca burta lupului pe care au spintecat-o si au umplut-o cu pietre
Căci cu pietre e plină gura păcătosului care vorbește
Spunând adevărul, chiar și în fața nopții care nu aude nimic.
Ce îmi trebuie mie adevărul, când urechea mea vrea să fie înșelată,
Când ziua umblă sulemenită în fața ferestrelor mele vopsite cu var
Așa că mai bine stau și privesc această noapte
Ca gura unei balene care nu înghite nimic,
Așa că mai bine îmi clătesc dinții cu băutura dulceagă ce mi-a fost dată
Că mi-a spus mama săraca: îți dau drumul din pântece, dar nu garantez
Că nu vei avea gura plină cu pietre, pe care n-o să le poți scuipa
Fără să spargi capete, și aceste capete te vor înghiți
Sau îți vor coase gura ca pe o pungă
Căci cu pietre e gura păcătosului care spune adevărul.