stau nopțile aliniate să cadă
de gardă
când tot ce-a mai rămas
este cât o grămadă de porumb
în clepsidra bolnavă
de timp
Doamne, când închizi lumina
să întorci ceasul
aruncă pe furiș o mână de boabe
poleite
pentru corbii despicați pe muchii
de sticlă
încrâncenați să înghită
câte o boabă pe zi