Calatoresc intr-un vagon pierdut pe sine,
Calatoresc fara un tel anume,
Afara ploua, ploua rar si greu,
Trenul alearga si in tren sunt eu.

Privesc prin geamul viu a vietii ploaie,
Ascult si inteleg a stropilor vapaie.
Iar in vagon adie-o boare rece,
Ma incalzesc cu fiecare strop de ploaie... Timpul trece.

Si trenul opreste in statii uitate,
De vreme de timp, de ani alungate.
Iar ploaia-si continua a ei simfonie
Adresata uitarii, sperantei si mie.

Pe peronul, pe care, candva intr-o seara,
Pasii-mi vor gasi pamantul, tarziu intr-o vara,
Imi voi lua valiza, voi arunca biletul,
Si-ndragostit, cu gandul la iubirea-mi, voi parasi peronul vietii, incetul cu incetul...