E ultima zi a ta aici
Între pereții văruiriți
Zi de toamnă târzie
Culorile s-au dus
Și roșul și galbenul și verdele Doar cenușiul putred a mai rămas
Ploaia biciuie pomii
Vântul îi înfioară
Legănăndu-i
De la stânga la dreapta
De la dreapta la stânga
De nu știi pe ce cale să o apuci

Zi cu ger năprasnic
Cerul a cernit alb peste pământ
Tu captiv în cortul tău prin deschizătura lui vezi un petec din tot acel alb
În azil bătrânii deopotrivă cu nebunii
Unii își lipesc nasurile de ferestre
Alții măsoară în lung și lat coridoarele
Sau se cuibăresc sub plapume
Ca să nu mai vadă lumea
De dincolo pătratului ferestrei
Tânjind după liniștea și pacea pe care o simți pulsând firav

Zi de primăvară
Acum copacii nu se mai zbat nebunește
Doar își leagănă ușor crengile cu
Un tremur molcom
ÃŽn aer se simte mirosul de verde crud
A iarbă inrourată presărată
Cu violetul viorelelor
La azil cei apți de mers
Pornesc intr-o expediție
Și chiar dacă au apucat pe altă cale
Ajung în același loc din inima pădurii
Brăzdat de săbii gigantice de argint
Acolo vor găsi un cort părăsit
Cutii de conservă goale dosite
ÃŽntr-un sac menajer
Înăuntru un caiet cu însemnări
Ce zace printre sticle goale de coniac