1. Cândva, mama mi-a spus ce să fac,
ea împletea un copil, eu povestea,
amândoi eram fusul nimănui.

2. De-atunci mă înspăimântă numai şi numai
şubrezimea cuvântului,
zborul picioarelor ÅŸi
lipsa mormântului cu care se laudă.

3. Eu nu am cuvânt din litere, ci din urlete,
am frici, nevoi, apucături lirice
şi grijă de pământ zburat peste
gropi înalte.

4. Nu am iubit niciodată cuvântul
mai mult decât mama -
- Stai acolo, că vin, spuse ea,
dar n-a venit decât
vina.

5 Bine că-ntre timp am devenit
acoperiÅŸ uscat de ploaie,
construit din oameni plouând.

6. După toate şi toţi,
la mine vin doar câini schilozi,
mă-ntreabă de casă şi mâncare.
- Dincolo, le spun eu, dincolo e hrană şi-adăpost,
aici, se-ndură şi se aşteaptă.