Pe-o râpă ruptă ca din ceară,
Din albele pânze cu un strop de apă,
Stau și scriu singur, pustiu.
Din raze albastre strălucite din miez de răsare,
Luna îmi cântă o doină liniștită pe cărare.

Din munți, din cer,
Din lacrimi ciopârțite,
Aud glasul lin și dulce unui pom de frunze.
Tăcerea îmi surâde văzând ecoul larg,
Plimbându-mi trupu’ din est spre lac,
Uitând probleme, păcate cauzate.
Îmi așez corpul stând relaxat pe spate,
Privind spre stele, spre razele mele
Ce îmi mai dau putere… și care mă hrănesc.

Hrănit de veacuri multe-n meleaguri,
O lumină albă îmi izbește ochii,
Frumoasă ca dintr-o iesle fermecătoare.
Aud cavoul cântând lin spre mine,
Cu vocea lui caldă ce sufletul îmi deschide.
Mă îndrept ușor spre el cu neputință
De a lua în alte leacuri.

„Cavou răstignit ce străpunge apusul,
Ce te așteaptă pe aici?”

Cu vocea lui caldă răspunde:
„Timpul mi-a răspuns să te caut,
Mult nu mai ești, dar dacă timpul este mie măreț,
Eu nu pot să îl cert.”

Aplecând ușor capul,
Mă uit spre pământ și cer,
Ca orice va veni spre mine,
Eu să nu-l primesc, ci să-l cert.

Iar pe cavou să-mi scrie măreț,
Uitând spre cer:
„Soarta mi-a fost și-mi va fi,
Eu nu sunt aici, sunt tot acolo.”

Iar pe capul meu frânt,
Colindând apusul,
Să răsară ca din ochi de șarpe
O umbră amenințătoare,

„Privind spre gol… privind spre cer…”

Îndepărtându-mi corpul de cavou,
Întorcându-mă spre câmpul lin de la lac,
Așezând din nou ușor trupu’
Ca o pană căzând pe uscat.

Gândurile mă apăsă ușor… ușor,
Gândind oare cum o să mor?

„Dacă timpul e trecător,
Măcar eu să nu fiu nemuritor,
Toți și toate murim,
Până când timpul se va trezi,
Iar noi… vom reveni…”

Vescal clătind-mi gura cu lacrimi,
Sânge curgând spre ale mele patimi,

„Iar vi?… iar acolo?…
Iar începe să îmi cânte o vioară la tâmplă?…”

Răscolind iarba deasă,
Aud pașii mei cei care cad ușor prin viață,
Urmez urmele mele străpunse de soare.

Iar spre cavoul meu, soarele nu răsare,
Se atinge o lumină slabă la ochii vizor,
Viziunea îmi cântă un cântec de dor,
De prăpastie să mă arunce
În groapa mea ce noaptea o seduce…

Vizitez câmpii largi spre munte,
Unde moartea îmi surâde…
Viața ți-o faci cu mâna ta,
Dar mâna mea este tăiată de timp…
Răspunzând vizitor spre el.
Cântă-mi patimile mele,
De floare de surâde,
De iubire să te ferești.


De oștire-n noapte,
Gândesc spre apusul meu răsare,
Versatil de gânduri amare.