Atunci învingi, când nu mai poți,
nu când puterea debordează-n tine,
când ești trântit, lovit de toți
și sufletul-ți mai vrea ca să respire
iar aer viu,
când tot în jurul tău pare pustiu,
și tu tot mai găsești un fir
de iarbă, care să te țină
deasupra-acestui cimitir,
lipsit de viață și lumină,
Nu ești înfrânt decât atunci,
când vrei ca să renunți la cruce,
în schimbul vreunei năluci,
târându-te, mai mult, pe brânci,
cu trupul vlăguit de sânge,
lăsându-ți sufletul să se usuce,
precum găleata așezată-n furci,,
la care nimeni nu mai poate-ajunge
să poată bea măcar un strop
din apele fântânii,
ce parcă au luat și ele foc
de la razele Lunii