Oceanul de-l cuprinzi cu ochii
sângerează culorile impurității,
brăzdează orizontul,
păsări moarte cad ceară pe obraji tembeli,
sunetul sapă cu note acide
și ochii îți curg
pe scara dintre lacrimă și minte,
din apa pură ai sculptat-o…
bolnavă o împănează în cuvinte
ieșite din minte,
înecată în decibelii dintre începutul și pauza de până la haos,
peste măsura jocului terific,
soarta cu fumul exasperat al existenței efemere
ia pași înmuiați în adaosul oscilațiilor mintale,
spulberând în plăcere visuri
și le dă aripi – transcendente eresuri.

Ascunzi sub mască scheleticii ochi
îi poziționezi mult peste lumi paralele,
mult peste idolii plânși în tăcere,
peste Sinele propriu inexistent
procreat din străine paralele,
de arcuiesc pământul
și îl întind la cer
prin struna ce îl depășește
și leagă în tandem
luna, soarele, oceanul, continentul
și steaua polară din noul Eden,
făgăduita stea pe fruntea tuturor
și în mentalitatea demențială,
steaua licărește în pomul vieții
mișcarea de vârf, cursa finală,
atunci când licăresc toate la fel,
din echinocțiu misteric în solstițiu angelic,
din eclipsa epileptică în aurora halucinantă
și te revolți, căci ai născut rebel
glonțul ce găurește panorama.

Umbra îi aburește efemer holograma.

Te știi de mult, o știi pe ea,
o știi când limpede lăsa
materia, să te pătrundă
cu toată frecvența universul
din spectrul greu de undă,
o știi că în noaptea halucinantă
te priva impertinent de pata de lumină
îți arunca să pipăi emoții false, senzații nereale,
obiecte dintr-o lume fascinantă,
dintr-o realitate atât de fantastică,
chiar fabulosul lupta încrezut,
de autenticitatea și veridicitatea sa,
pierdea…
iar tu credeai că te-ai găsit,
că te-ai născut, te-ai rătăcit,
atunci când te-ai trezit
în convulsiile speculante
îți ardeau ochii ca bolta cerească,
ca soarele ce te-a mințit,
atunci visai bolnav
că te arcuiești de la un capăt de pământ
peste lună, peste soare, peste steaua polară
și le îngrămădești pe toate aceste atribute
ale lumii, de o sesizezi
ca lumea ta emancipată din perspectiva
minții la care nonstop mizezi,
ea se lovește înverșunat și epileptic,
de curenți ciclici, antimaterii,
subminați la mentalitatea globală
fără logica pilonilor practici.

Lupta între apriori și empiric.

Ai adunat peste celălalt capăt de pământ
fisuri în realitate, suspine neadevărate,
suspine necunoscute din noua realitate,
ești inapt de a te autosesiza,
inapt și încrezut că ești Tu,
și nu o proiecție bolnavă de fabulații,
inert de a te mai mobiliza,
te mistuie oceanul întreg de negații
care le atribui singurătății însângerate,
ochiului ce te-a crucificat
întru-un orizont din ceară moartă
peste cuvintele minții pure,
acum ești vindecat,
ești culoarea sunetului
din fumul existențialist al jocului.

Ești fructul lumii imatur.

15.12.2021