Pe câmpii fântâni anonime
Sunt candele care în pântec
Duc lumini de flăcări sublime.

Îți mai amintești numele fântânii din care
Am băut în acea seară de vară apă vie?
Și cumpăna ei ca aripa unui cocor
Întinsă prin cer ca o stihie?

Cum părea când ne apropiam de ea
Un puf de păpădie care plutea în câmpie?
Cât de rece era sângele ei din care
Ne-am împărtășit ca la liturghie?

Eu îmi amintesc ca ieri ochii tăi
Care căutau în adâncul ei cu însetare
Ca o albină nectar într-o floare.

Și uimirea cu care mă priveai
Cum coboram ciutura în pântecul ei
Ca pe o vâslă în carnea mării cu care
ÃŽmpingeam o corabie spre apogeu.

Setea este un foc pe care apa fântânilor
Nu îl stinge, ci, ca dintr-o candelă,
Cei care o privesc își brodează
Marginea lumii ca pe o dantelă.

Numele fântânii din care atunci am băut
Trebuie pus pe căpătâiul de la mormânt.