sunt tânără
și albul cărnii țipă pe mine
mă ceartă
ce faci, nenorocito
ce faci
cu toată puterea asta din tine
care ar putea aprinde soarele invers
nu stârnești războaie, nu guști cu lingurița
din durerea fiecărui bărbat -
pentru ce
atâta risipă
de nectar și de lumină?

adevărul e că
în mine trăiește o femeie cocoșată
care strânge din buze când privește luna
cum se cațără în fiecare zi
pe cel mai înalt cui al cerului
gângurește a nimic, își pipăie o lacrimă
și se culcă.

și nu știu dacă e a mea sau a ei
dar e aici o inimă,
ticăind
ca un ceas
cu pasăre de lemn