Un firicel la început tâșnind din tâmplă direct pe iarbă.
Acolo se face o băltoacă. Naște reptile.
Colcăie, se zbenguie, împrăștie stropi care se supără și își fac drum.
Înțelegerea devine pârâu și râu și naște pești pentru flămânzi.
Curge în susure mângâind pietrele care întotdeauna rămân mărturie cum că pe acolo, cândva, în vremuri mai puțin aride, a trecut înțelegerea.
Însă ea nu încetează să crească încât să ajungă un fluviu.
Oamenii dau la vâsle sau, mai simplu, o iau în direcția vântului cu vapoarele lor imaginare.
Înțelegerea nu se oprește aici.
Se face mare și tare, își desface brațele să primească orice călător însetat de cunoaștere.
Și naște insule verzi de idei.
Și cheamă la meditație.
Oceanele de înțelegere ascund în adânc frumuseți pe care doar exploratori submarini le pot vedea și atinge.
Înțelegerea ajunge apa asta imensă, despărțind uscaturi și uscăciuni și care nu uită niciodată de unde a venit!
Numai că înțelegerea nu țâșnește din orice tâmplă!