Plouă de ieri mai mult ca niciodată,
Cade apă infinită peste urbea asta,
Ploaia pare apă minerală și nu plată,
Îmi clocotește carbozificat fereastra.

Robinetul cerului stă fără garnitură
Și toți instalatorii Domnului șomează,
Norii par făcuți din vălătuci de ură
Pe care-un pictor asasin îi desenează.

Plouă ca-ntr-o telenovelă indiană
În care toți eroii mor profesionist,
Se varsă ape ca dintr-o uriașă cană
A unui Dumnezeu setos și foarte trist.

Pare potop cu repetiție peste milenii,
Ca o pedeapsă pentru societăți solare,
Își scot de prin garaje plute cetățenii
Iar cei ce n-au se roagă-n gura mare.

Și plouă mai departe calm și în neștire,
În meciul cu natura se ia din nou bătaie,
Ca un memento mori pentru omenire,
Să nu cumva să nu mai creadă-n ploaie.