noaptea e mai lungă aici, în oraș
ca un tren marfar infinit
și din mers
coboară strigoi

ochii mi se prind
ca niște molii încăpățânate
de becuri vechi, pâlpâind haotic.
e greu, pentru că
doar când îmi țineai oglinda
mă puteam vedea mai bine.

unii
traversează noaptea cu buzele,
albul așternuturilor le provoacă sete,
iar pe alții-i face să creadă
că au pășit pe lună.
eu
aprind lumânări în gând,
văd doar păsări mari
în colivii
și părul tău lung
pe care mi l-aș înfășura în jurul chipului
ca o ghilotină
mirosind încă
a sânge vechi.
*
până dimineață
va trebui să sting lumânările
și să-nvăț
să mă sărut în oglindă
ca să nu mă uit