Între noi nu mai existau întrebările
în răspunsul unic al unirii noastre,
în brațele încolăcite pe după brațe,
în buzele atârnând de sărut...

Entitatea născută din doi
avea pieptul plin de laptele căii de stele
albind noaptea ființelor noastre
să scriem pe ea nemurire.

În fereastra dinspre răsărit
Dumnezeu desena soare
să usuce roua lacrimilor dimineții de eternitate
trăindu-ne moartea
sub cuțit de amor.

A face dragoste ne împlânta în veșnicie,
în fiorul unei singure clipe,
redevenind oameni
în următoarea.

Azi te cunosc mai mult cu un ieri,
azi mă cunoști mai puțin cu un mâine...