iubita mea cu ÅŸolduri late
şi păr maro ca boaba de cafea,
îţi spun cu drag acuma:
noapte bună.
ÅŸi ieÅŸi, te rog, din pijamaua mea.
e verde;
iară verdele nu-ţi vine
deloc, pe trupul mlădios.
tu poartă negru – negrul te subţie
şi-ţi scoate ţâţele armonios
în evidenţă, şi-n lumina beată
de la veioza care mângâie obscur,
îţi joacă umbre crenelate, roată,
în pâlpâiri de jazz şi flaut dur –
unde se-ndoaie carnea fără milă
pe plinu-ţi, răsucit şi greu
contur

zâmbeşti în vis, dai semne de actriţă
într-un spectacol despre viaţă şi dichis,
cu puf de păturică şi burtică
şi cu sprânceana-n arcuri de plictis.

iar eu mă uit la tine cu mirare,
că porţi halatu-n faţă găurit,
iar părul creţ – o junglă cu cărare –
îmi face-n noapte semne de iubit.