Eram eu zid și tu umbră
întocmind misterul nostru în noapte
stelele și luna ne izbeau în întrebarea despre noi
apoi fugeam în pat să facem ce știm mai bine,
amor,
deși păcatul ne învinovățea de dumnezeu.

Îmi stăteai pe limba vorbită de peniță,
rar,
când poezia mi se ascundea de frică în hârtie,
avea o spaimă de a sta în aer,
de a zbura pe întuneric,
hârtia luminându-i aripile ochilor tăi.