Ca de cleștar e-n geamuri trandafirul
Ce n-are viață, numai frumusețe
Privirea-l bea, misterul să-i învețe
Și cugetările-i cunosc delirul.

El strică larma lumii cu blândețe
Și omul de tăceri i-aduce birul
Al Ariadnei țese-n iarnă firul
Și sub lumini scriind luciri citețe.

Dar la atins e roza crunt de rece
Te trec fiori în piele-n ai ei clești
Cu sine neștiind ce se petrece.

Tu în odaie focu-n sobă crești
Punând din codru lemnele zevzece
Moșneagul e acolo, cu povești.